Gânduri pentru sărbătorile de iarnă

Cuvinte duhovnicești Noiembrie 29, 2012

          Se apropie mireasma de cozonac, de colăcei, de fior rece, de zăpadă

              Se apropie mireasma de cozonac, de colăcei, de fior rece, de zăpadă. Parcă nu se simte că e iarnă dacă nu vine şi una din cele mai dragi sărbători ale copiilor, dar şi ale creştinilor ortodocşi: Naşterea Domnului. Cine nu poate simţi această sărbătoare în sufletul său poate că ar trebui să perceapă măcar fiorul şi frica de a pierde esenţa vieţii omeneşti: de a trăi prin celălalt. Nu e vorba de fantome ale timpului trecut pierdut, prezent irosit sau a unui viitor funebru, ca în povestea de Crăciun a lui Ch. Dickens atunci când vorbim de Crăciunul autentic românesc. Sărbătoarea noastră este cu totul aparte şi ne aduce o bucurie smerită: un Om a venit în lume, ca lumea să descopere de fapt în El pe Dumnezeu. Hristos a venit în lume ca Dumnezeu să mântuiască prin El lumea, ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (In 3,17). Şi totuşi atunci când te gândeşti că pe umerii unui copil drăgălaş stătea mântuirea întregii omeniri, parcă îl vezi pe El zâmbindu-ţi dintr-o iesle de animale, învelit cu paie sau poate cu turte calde, cum spune o poveste. De acolo, din acel loc smerit, a venit Împăratul căruia îi cântăm noi ”Hristos se naşte slăviţi-l” şi de aceea naşterea sa a devenit sinonimă cu darurile pe care le primesc copiii şi nevoiaşii în zilele de Crăciun. 

     Nu poate exista,  însă, Crăciunul fără  pregătirile ce se fac în casele noastre şi în sufletele noastre. Curăţenie şi cu gândurile, cu speranţele noastre, cu micile sau marile noastre scăpări. Sub patrafirul preotului se şterg multe şi se clarifică multe dintre toate acestea, scăpăm de o vinovată povară care ar putea să ne înconvoaie până la a ajunge prea mici să ne mai putem ridica. Postul bucuriei se mai numeşte perioada în care facem această pregătire sufletească prin spovedanie, timp presărat cu destul de multe dezlegări de peşte ce ne familiarizează cu atmosfera Crăciunului. Sfinţii primelor veacuri creştine nu puteau să vorbească despre Hristos într-o lume a persecuţiilor decât ca fiind Peştele cel Mare care aduce mântuirea lumii şi multe dintre mormintele lor aveau acel simbol al peştelui care anunţa credinţa în Hristos. Poate de aceea uşurarea postului vine prin această dezlegare de peşte.                        
 Vine apoi înaintea Naşterii Domnului un sfânt blând, chiar dacă botează uneori vărguţele pentru cei neastâmpăraţi: Sfântul Nicolae pe 6 decembrie. Ghetuţele celor mici aşteaptă să se umple de dulciuri sau de cadouri. Şi sfântul acesta, însă, este cel care anunţă că vine cineva mai mare ca el, deşi e doar un copil. Încep de acum colindele, cântecele care dezgheaţă sufletele românilor de pretutindeni. 

Da! Bucuria Naşterii Domnului nu poate fi mai frumos şi mai uşor simţită ca atunci când un copilaş drăguţ, cu obrajii roşii de ger îţi aduce o veste veche de peste două mii de ani: Hristos s-a născut! Ajunul Naşterii Domnului vine deci cu 'Bună dimineaţa la Moş Ajun!” pe  care o cântă copiii în acelaşi timp cu venirea anunţată a părintelui cu icoana binecuvântând casele noastre: ”Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie'.
De acum înainte totul este pregătit pentru a se întâmpla ceva ce se petrece deja de mult timp: putem să ne bucurăm deplin de venirea în lume  a Celui ce a unit cerul cu pământul în aceeaşi bucurie, a lui Hristos care a schimbat locul îngerilor din cer pe pământ, printre oameni, şi al oamenilor în Împărăţia Sa cerească. Copiii se bucură de cadouri, creştinii se bucură de darul de a fi toate familiile mai unite ca oricând şi întreaga lume simte aceeaşi bucurie ce o simţeau moşii şi strămoşii noştri. Acesta ne uneşte pe toţi cei de acum cu cei ce au fost în aceeaşi mare familie. Să nu uităm, însă, că bucuria noastră să fie deplină împărţind-o cu ceilalţi, şi împlinind-o cu cea duhovnicească pe care ne-o dau rugăciunile Bisericii pentru că: ”La casa de oameni buni Dumnezeu face minuni!”.
Pr. Andrei Iulian, Bașeu,  2011