Tinerii şi copiii , mărturisitori ai lui Hristos în lumea contemporană

Tinerii şi copiii , mărturisitori ai lui Hristos în lumea contemporană.

conferință susținută la Cercul Pastoral Sf Mc Pantelimon desfășurat la Parohia Suharău, pe 4 iunie 2013 de Pr Andrei Iulian

                              ”Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția”

 (I Timotei 4,12)

Prea Cucernici Părinți, Dreptmăritori creștini,

          Întrebând tinerii au copiii care este locul lor în Biserică, cei mai mulți nu vor da un răspuns bine definit. Ei nu se gândesc la aceasta pentru că doresc să fie antrenați în viața Bisericii în așa fel încât să simtă că au valoare. Noi îi dăm tânărului locul în lume și în Biserică. Dacă îl vom lăuda prea tare se va mândri, dacă îl vom disprețui se va revolta, dacă îl vom ignora va fi pierdut. Tânărul este permanent în căutarea identității sale și nu o va găsi decât dacă se raportează la un ideal perfect, la Hristos Domnul. Pentru a avea însă ca model pe Hristos, tânărul vrea să vadă multe brațe deschise, multe inimi care bat în același ritm și persoane ca îl iubescși îl acceptă  așa cum este el. Și mai vrea ceva: Vrea  să-și pună pecetea originalității sale chiar și pe ceea ce este de veacuri la fel de dreaptă și bună: credința ortodoxă. De aceea un tânăr va căuta să transmită lumii într-un mod cât mai original credința sa, îl va mărturisi pe Hristos mai ales prin ceea ce face, prin ceea ce este, nu neapărat prin cuvintele sale, pe care nu prea le vede la îndemână.

            Tineri care l-au slujit pe Dumnezeu sau l-au urmat pe Hristos au fost și în Vechiul și în Noul Testament: David înainte de a deveni rege, Sf Apostol și evanghelist Ioan, Sfântul Timotei, ucenicul Sf Apostol Pavel și toți au fost cuprinși de o fervoare și o dorință de acțiune care au dus la schimbări remarcabile în lumea în care au trăit, devenind astfel mărturisitori.

            Lumea în care trăiesc tinerii poate fi înțeleasă atât creația lui Dumnezeu, omenirea întreagă, cât și oamenii păcătoși, în opoziție cu voința lui Dumnezeu, care trăiesc pentru timp și nu pentru veșnicie[1]. 

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul-Născut l-a dat... și Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca să se mântuiască prin El lumea„ (Ioan 3, 16-17)

”Dacăvă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (Ioan 15, 18-19)

”Oricine va voi să fie prieten cu lumea se face dușman al lui Dumnezeu” (Iacob 4,4)

            Din aceste versete înțelegem că lumea din care fac parte tinerii și copiii este iubită de Dumnezeu atât de mult încât Fiul lui Dumnezeu s-a jerfit pentru ea;  dar lumea aceasta din care toți facem parte poate ajunge totuși în contradicție cu Dumnezeu și Biserica. De aceea tinerii și copiii fac parte din lume și au rolul lor în societate dar sunt în același timp și membrii Bisericii, trupul lui Hristos. Ei sunt din lume dar botezați fiind în numele Sfintei Treimi nu mai fac parte din lumea păcătoasă, ci sunt sfințiți dacă rămân în adevăr, în dreapta credință: ”Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine.”(Ioan 16, 17-20)[2].  

            Vocea tinerilor în lume și în Biserică se face auzită astăzi din ce în ce mai mult prin asociațiile de tineri ortodocși din care fac parte  (ASCOR, ATOR, Frația tineretului ortodox etc.) iar importanța copiilor în Biserică se vede din predarea orelor de religie ortodoxă și programele de cateheză organizate de parohiile ortodoxe la nivel național, cum este programul Hristos împărtășit copiilor.

            I. Copiii familiilor ortodoxe și locul lor în Biserică.

            Copiii, cei care sunt chemați de Hristos în Biserică pentru inimile lor curate, sunt primii care sunt mai aproape de simplitatea credinței și curația inimii. Totuși ei devin în acelși timp și imitatori ai părinților lor, oglinda familiei din care fac parte. Un proverb spune ”Cum îi creștem, așa îi avem.” "Creşterea" religioasă face parte din acest ansamblu al educaţiei, fiind împlinită, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prin aducerea copiilor la biserică la fel cum îi atragem spre şcoală. Familia trebuie să fie unită şi în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească, pentru a le fi bine, aici şi dincolo, tuturor membrilor ei. Un copil nu va învăţa lucruri ziditoare sufletului şi trupului dacă, în timp ce mama merge la biserică, el va rămâne acasă şi va dormi. Sau, mai grav, va sta conectat la calculator sau televizor. Nu de puţine ori, soţul lasă în seama soţiei mersul în casa Domnului, apreciind că "eu cred în legea mea. Du-te tu, femeie, şi îmi povesteşti şi mie". Tabloul este întregit de acele familii ai căror părinţi nu calcă în biserică, locul unde lucrează Duhul Sfânt şi unde te simţi cu adevărat în legătură cu Dumnezeu-Tatăl, decât formal, cu ocazia unor sărbători mari, precum de Sfintele Paşti, pentru a lua lumină. Copilului îi trebuie oferită puterea exemplului: când va vedea bucuria din ochii părinţilor atunci când îşi îndreaptă paşii spre biserică, va simţi şi el această bucurie nemărginită[3].

            Copilul este un dar al lui Dumnezeu, cu toţii fiii Lui suntem, astfel că tot ceea ce facem trebuie să urmeze calea şi învăţătura Părintelui nostru ceresc. Nu putem îndeplini cuvântul Domnului, nu ne putem forma din punct de vedere moral fără a participa la sfintele slujbe - locul unde Domnul Dumnezeul nostru este mai prezent ca oriunde. Copiii şi părinţii deopotrivă îşi vor cultiva răbdarea prin ascultare, sfat şi înţelegere, dragostea - faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape - şi nădejdea în ajutorul cerut cu credinţă şi rugăciune neîncetată. "La sfânta biserică copilul învaţă că este foarte important să ţii legătura cu Creatorul tău, să fii recunoscător Lui. Învaţă să se poarte (să tacă, să stea locului, să vorbească când şi ce trebuie; îşi disciplinează pornirile, "se abţine", amână, îşi dezvoltă răbdarea, îşi cultivă blândeţea - pe care o vede şi cu care este tratat la biserică -, devine bun, milostiv, învaţă să dea, să fie respectuos cu cei în vârstă, să pomenească pe cei morţi (bunici, neamuri etc.), aspecte foarte importante în comportamentul uman. La biserică primeşte harul Sfântului Duh, lucrător în chip nevăzut în fiecare dintre noi mai mult ca acasă. De asemenea, nu trebuie să uităm că unde sunt mulţi rugăciunea este mai puternică.[4]”

            P.F. Daniel, patriarhul României, spunea despre creșterea și educația copilului:             ” Copiii ca persoane umane în creştere sunt darurile cele mai scumpe ale lui Dumnezeu pentru părinţi şi pentru umanitatea întreagă, care fără copii nu-şi mai poate continua existenţa. Însă aceste daruri minunate, pentru istorie şi veşnicie, trebuie cultivate cu multă atenţie, multă iubire şi multă răbdare. Naşterea, creşterea şi educaţia copiilor sunt o lucrare sfântă de împlinire a omului prin iubirea faţă de cei mai apropiaţi semeni ai săi: soţia, copiii, rudele, prietenii, vecinii, colegii şi toţi cei care îi cer ajutor.[5]”. Deci rolul copiilor este și acela de a-i conștientiza pe părinți de faptul că pruncii trebuie conduși către Dumnezeu și reprezintă o mare responsabilitate pentru toți membrii Bisericii. ”Lăsați pruncii să vină la Mine și nu-i opriți...!” (Marcu 10,14) Copiii trebuie educaţi în duhul Evangheliei iubirii lui Hristos şi al valorilor creştine, prin rugăciune şi îndemn la viaţă sfântă şi fapte bune. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă „părinţii să se îngrijească nu de modul cum vor dobândi bani copiii lor, ci de modul cum vor dobândi evlavie şi bogăţie sufletească. Trebuie să-i educe astfel încât să nu aibă nevoie de multe lucruri, să nu se dedea dorinţelor vremurilor de astăzi. Trebuie încă să cerceteze cu atenţie când ies copiii lor din casă şi când se întorc, unde se duc şi cu cine se întovărăşesc.[6]”

            Concret, copiii au și vor avea locul lor în Biserică, alături de părinții lor care trebuie să le insufle dragostea de Dumnezeu. Având impulsul de a-L sluji pe Hristos dat în familie, mica biserică, un copil poate apoi să-l pună în aplicare cântând la slujbele bisericii alături de alți copii, spunând rugăciuni, fiind un model de comportare creștină morală pentru ceilalți. Uneori copilul poate chiar să-i pună în dificultate pe părinții săi atunci când se dovedește că respectă mai mult decât ei poruncile lui Hristos.

II. Tinerii mărturisitori ai lui Hristos

            O ucenică a părintelui Sofronie din Essex (Anglia), Maica Magdalena, înteabă retoric dacă ”Au tinerii vreun dar special de oferit Bisericii?” Răspunsul vine din cuvintele Sf Ap. Pavel către ucenicul său tânăr, Timotei: ”Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețile tale. ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4,12) Rugaciunea tânărului trebuie să fie ”Arată-mi calea pe care voi merge că la tine am ridicat sufletul meu.” (Psalmul 143,8). Lupta de a trăi potrivit poruncilor lui Hristos a tânărului ajută Biserica[7].

            Tinerețea este vârsta cu vulnerabilitatea cea mai întâlnită, cea mai ridicată și atenția noastră prin urmare trebuie să fie sporită față de ei. Este vârsta în care tânărul caută și își pune întrebări, este vârsta în care își dorește foarte multe, este vârsta în care viața cotidiană are o ofertă foarte diversificată și atunci tânărul dacă nu este pregătit să discearnă și să selecteze, sigur, poate cădea în tot felul de capcane. Tocmai de aceea într-o perioadă din viața omului, la vârsta adolescenței și a tinerenței, sigur că tinerii trebuie  să fie în îngrijirea Bisericii, într-un mod special, pentru a-i păzi de eventualele căderi, care vedem că se petrec la tot pasul și încercăm și noi, preoții Bisericilor, prin mijloacele care ne stau la îndemână, să îi ajutăm pentru ca viitorul lor să fie cel așteptat de părinți și cel așteptat de Biserică[8].

             Tinerii gândesc activitatea Bisericii într-un mod original. Activitatea Bisericii este și ea diversificată, dupa cerințele timpului și dacă până în ‘90 ne rezumam doar la oficierea slujbelor în Biserică, pentru că nu prea aveai voie să faci altceva, astăzi Biserica și-a diversificat activitatea și, nu este suficient doar să oficiem slujba, ci mergem și acolo unde oamenii nu pot ajunge la Biserică, spitale, penitenciare; organizăm diferite activități cu tinerii în afara serviciului divin, îi implicăm pe tineri cât mai mult în activitățile sociale și culturale ale Bisericii. Ne bucurăm de mult elan din partea tinerilor, vin cu multă dragoste la solicitări din partea  Bisericii și cred că știm cu toții ce activități deosebite desfășoară Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) ca și Asociația Tinerilor Ortodocși, mai nou înființată. Sunt încă și alți mulți tineri care nu sunt membri în aceste două asociații, dar sunt destul de activi în parohiile noastre și sunt și aceștia implicați de către preoți, în proiectele pe care se derulează la nivel de parohie[9]. 

            Tinerii trebuie să-și redescopere în Biserica de azi chemarea de a fi ucenici. În Pateric se vorbește despre un caz de ucenic tânăr din deșertul Egiptului a cărui ascultare a fost pusă la încercare cerându-i-se să meargă o cale lungă și să ude zilnic o ramură uscată. După multă osteneală ramura aceea a înverzit, iar bătrânul sau duhovnic a arătat-o tuturor: Acesta este rostul acultării. Astăzi, ne spune cu ironie un duhovnic contemporan , Arhimandritul Sofronie de Essex, bătrânii n-ar mai îndrăzni să ceară așa ceva ucenicilor lor, ”Pentru că începătorii de azi sunt atât de inteligenți!” Tinerii se plâng de faptul că nu mai există povățuitori înțelepți, dar nici ei nu se mai lasă călăuziți. Ascultarea este cheia învățării voii lui Dumnezeu.

            Totuși tinerii ne reamintesc și de faptul că Biserica trebuie să fie mereu nouă, să redescopere Tradiția ei vie. Tradiția și experiența sfinților devine experiența tinerilor de astăzi dacă ei cred din tot sufletul în ceea ce Biserica le transmite.        Tinerii trebuie să vadă, să audă, să simtă şi să iubească Evanghelia ca pe ceva viu şi lucrător, esenţial pentru viaţa lor, căci Evanghelia nu este o literă moartă, ci Duhul Sfânt prezent care-l aduce pe Hristos în lume[10].

            Tinerii ortodocși au adeseori experiența dureroasă de a fi străini în lumea aceasta. ”Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.”   Ioan 17,14-15  E foarte probabil ca tinerii să trăiască în medii pe care nu și le-au ales singuri și le influențează viața sau îi fac să cunoască disprețul celorlalți. Încurajarea o pot găsi tot în Sfânta Scriptură, la Sfântul Apostol Petru: ”...  de veţi şi pătimi pentru dreptate,fericiţi veţi fi. Iar de frica lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, Dar cu blândeţe şi cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteţi clevetiţi, să iasă de ruşine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos.” (I Petru 3, 14-16).  Chemarea tinerilor rămâne a lucra împreună cu Dumnezeu și de a face din lume Biserică[11].

            III. Concluzii

            Prin învățătura lor şi activităţile educative, copiii valorifică cei mai frumoşi ani ai vieţii, folosind timpul în mod eficient pentru a deveni oameni înţelepţi şi competenţi, buni şi paşnici, harnici şi darnici[12]. Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, îndeamnă tinerii să înveţe asemenea albinelor, care „nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşază, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l depăşim. Şi după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot aşa, în astfel de scrieri, să culegem tot ceea ce ne este folositor şi să ne ferim de ce este vătămător“[13].

              IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei îndemna într-o cuvântare pe părinții copiilor și tinerilor: ”Să fiți și blânzi, să fiți și severi, fermi adică cu copiii dumneavoastră! Să cunoască frumusețea copilăriei, dar în același timp deja să-i obișnuiți de mici cu greul! Să vadă că pâinea se obține cusudoare; că o casă se construiește cu multă jertfă; că viața este frumoasă! Da! Este foarte frumoasă dar este și în acelașitimp grea pentru că pe umerii fiecărui român se află o cruce: crucea familiei, crucea Bisericii, crucea unor probleme care sunt în orice ființă umană![14]”

            În încheiere, cum îndemna Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, să ne rugăm Bunului Dumnezeu, Părintele luminilor, să dăruiască părinţilor, copiilor, tinerilor şi tuturor celor ce ajută familiile care nasc şi cresc copiii în credinţă şi viaţă sfântă, în iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit“ (cf. Iacob 1, 17), pace şi sănătate, bucurie şi ajutor pe calea credinţei luminate şi a faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria familiei, binele Bisericii şi al societăţii[15]. Amin.