Parcă mai ieri mă aflam sub eptrahilul Părintelui Vasilică Ignătescu... și până astăzi îmi sună în minte cuvintele sale blânde: Arătați că sunteți tineri, bucurați-vă de tinerețea voastră și bucurați-i și pe ceilalți. Simpla prezență în mijlocul elevilor seminariști de la Neamț le dădea acestora un sentiment de libertate și le insufla multă bucurie și dragoste. Nu cred că cineva poate spune că auzit de la el un cuvânt de dojană. Primeam doar sfaturi bune și pe atunci nu înțelegeam de ce ne pune să mâncăm păpădie. Părintele ne exmplifica el însuși și asta ne amuza teribil, spunând în sinea noastră că ne învață cum să ”paștem”. Nu știam noi cât de folositoare sunt plantele acestea pentru sănătatea noastră! Rugăciunea în comun am învățat-o tot de la sfinția sa. El se punea în fața ”plutonului” de seminariști și începeam cu toții să spunem aceleași cuvinte de laudă către Dumnezeu. Dacă greșeam sau eram în situații foarte dificile el avea capacitatea de a-ți lua de pe inimă cleștele remușcărilor. Te lua de mână și te ajuta să-ți repari greșelile cu un tact și blândețe de care cred că numai un om sfânt era capabil. Nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată mânios. Dacă îl supărai sau îi greșeai cu ceva era în stare el să-ți ceară primul iertare. Pentru noi, copii care eram atunci, părea un înger care din când în când cobora la noi ca să ne aducă aminte că și noi trebuie să ne suim acolo.
Părintele Vasilică Ignătescu va rămâne în memoria noastră mai viu ca oricând și înaintea lui Dumnezeu vor putea da mărturie pentru el toți preoții pe care i-a îndrumat sub epitrahil sau ca profesor, toți credincioșii care s-au bucurat de cuvintele lui blânde și toți copiii care au văzut în el un prieten adevărat! Dumnezeu să-l odihnească și să-l primească acolo unde este locul său pregătit, în Împărăția Sa cea veșnică!
