Biserica ajută „Copiii lui Hristos” din satele uitate de lume

Viața parohiei Octombrie 11, 2012

Revista noastră, "Comoara Bisericii", din acest an o dedicăm unui mare proiect național, care a produs roade frumoase în acești ani: ”Alege Școala”!

Mulți dintre copiii cu posibilități limitate au primit din partea Patriarhiei Române cu fonduri europene ghiozdane pentru școală, alții care au realizat lucrări deosebite au primit premii mai mari: tablete media, aparate foto, mp4 playere.

Copiii din zona Darabanilor sunt defavorizați pentru că mulți sunt nevoiți, din cauza sărăciei dar și a accesului îngreunat la școală, să se oprească la nivelul celor opt clase primare.  De exemplu, sunt copii la Lișna Nouă care fac kilometri până să ajungă la școală pe bicicletă sau în căruță. Se întâmplă însă deseori care acestă distanță să fie parcursă  la –20 sau –25 de grade Celsius. E greu să ne imaginăm cum se descurcă. De aceea, proiecte prin care să se dea o rază de speranță copiilor defavorizați sunt necesare.  Cei care au curajul să meargă la liceu sau la facultate — și părinții fac eforturi deosebite să îi trimită mai departe —  nu  se mai întorc aici, chiar dacă și-ar dori.

Copii din grupul de cateheză al Parohiei ”Sf. Mc. Pantelimon” Bașeu-Hudești s-au străduit  și au realizat niște lucrări frumoase. De aceea am considerat că este bine să le facem cunoscute prin intermediul revistei parohiale. Întrucât parohia este un centru de cateheză și pentru că am colaborat și cu alte parohii în  realizarea proiectului ”Alege Școala” am selectat și câteva lucrări ale altor copii participanți. Din cadrul parohiei Boz, Andreea Lenuța a reușit un frumos loc I la secțiunea literară a concursului, fiind răsplătită cu o tabletă media performantă.

Sunt prezente de asemenea și foarte multe fotografii de la activitățile bisericii  din acest an, de la Crăciun, de la Învierea Domnului și din luna copilului.  Acestea scot în evidență implicarea copiilor din grupul de cateheză, condus de Scriba Anamaria, precum și colaborarea cu doamna Profesor pentru învățământul primar  Ifrim  Cristina, de la Școala Hudești.

An de an mă aștept, ca preot paroh, să văd aceiași copii. Dar copiii se schimbă, cresc,  îi văd cum aspirațiile lor  le pun aripi și, încet încet, devin copii mari, tineri și  tot mai pregătiți să devină creștinii ortodocși de mâine.

Am bucuria să-i văd pe unii cum  își descoperă talentul, pe alții cum sunt cuprinși de dragostea de a-I sluji lui Hristos și dorința de a cunoaște mai multe despre învățătura Bisericii.

Un loc special l-a avut anul acesta și proiectul "Copiii lui Hristos ajută Biserica" din cadrul concursului ”Copilul învață iubirea lui Hristos” ocazionat de anul Sfântului Maslu şi al îngrijrii bolbavilor în Patriarhia Română. Un grup de copii a câștigat locul al II-lea la nivelul Arhiepiscopiei Iașilor și, în același timp, s-au bucurat că au putut ajuta copii și bătrâni din sat fără posibilități financiare.

Copiii sunt, așadar, un sprijin de nădejde pentru Biserica noastră!

Pr. Paroh Andrei Iulian